miercuri, 19 octombrie 2011

UNICI ȘI EXTRAORDINARI (Partea a II a)

Dar din cauză că nouă ne lipsește cunoașterea de sine, avem nevoie de un substitut. Substitutul acela e egoul, iar egoul e etalat în permanență. Ești exact ca vitrina unui magazin.”

Oamenii caută mereu substitute pentru golurile simțite în interior. Acestea sunt precum pansamentele”! Suntem goi în interior și atunci încercăm să găsim mijloace de a ne preface că suntem cu adevărat fericiți.

Aparențele sunt înșelătoare….Și cum să nu se simtă egoul bine când este admirat, felicitat, premiat? Suntem niște „vitrine”!

Ai devenit o marfă, ai făcut din tine o marfă expusă - în permanență expusă, în permanență cerșind ca cineva să spună că ești bun, frumos, că ești sfânt, măreț, extraordinar.

Cumplit! Sună năucitor, maestrul mă lasă fără glas. Fiecare dintre noi este o marfă! Unii dintre noi așteaptăm să fim ridicați în slăvi, alții ne refugiem în sex făcând din acesta chiar un sport național.

Am întâlnit oameni care efectiv sunt subjugați de sex. Acesta reprezintă totul pentru ei…Iată o metodă de a uita de tine, de a fugi de tine.

O persoană care schimbă partenerii ca pe șosete, este tot o marfă expusă. Ce altceva poate să fie? Suferind de complexe de inferioritate, fără să stea o secundă să se cunoască pe sine, tinde să se refugieze în ceva….. Unii merg la cumpărături și mereu își cumpără câte ceva, alții preferă să facă sex fără să se implice afectiv.

Sexul este doar periferia, iubirea este Centrul.

Ah, am uitat, trăim într-o lume a periferiei, unde lucrurile efemere sunt importante….

Dar unde este iubirea, sentimentele nobile, înțelepciunea din ființa noastră? Au dispărut efectiv. Doar dacă....

Rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni care pun preț pe interiorul unui om și mai puțin pentru ceea ce oferă, ce dă în schimb.

Sexul este o convenție între două ființe. Când suntem incapabili să ne înțelegem și să ne respectăm, este mult mai convenabil să ne refugiem în sex. Niciodată nu am să înțeleg, de ce o parte dintre noi facem sex în orice condiții, cu oricine, fără să avem niciun pic de verticalitate, respect față de propria ființă. Pur și simplu ne vindem sufletul, ne pierdem orice urmă de respect față de noi înșine. Atât pentru astăzi.

P.S Dedic acest articol unei persoane pe care o apreciez enorm dar care din păcate a ales un alt drum decât cel al cunoașterii de sine……

Niciun comentariu: