sâmbătă, 8 mai 2010

PĂCATUL (Partea a II a)

Iisus ne ajută să ne ridicăm din cenuşă. Ne ajută să privim cerul şi niciodată nu spune să stăm cu capul plecat.

Acolo sus există îngeri, păsări, soare, stele…Noi am uitat să privim toate acestea!


Dacă am privi în sus, ne-am da seama că Dumnezeu ne iubeşte tare.

Da, capul plecat ne este de folos atunci când ne rugăm Creatorului în semn de recunoştinţă. Însă doar atât...


Atunci când îmi aplec capul în faţa Creatorului o fac în semn de preţuire şi recunoştinţă.
Cuvântul "umilinţă" a fost greşit înţeles de oameni. Adevărata semnificaţie a cuvântului umilinţă, este cu totul alta.

"Umilinţa" din iubire este sacră. Pot să fiu umil în semn de preţuire şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu, pentru simplul fapt că exist. Acest lucru nu înseamnă nevrednicie. Lacrimile din iubire şi mulţumire au o semnificaţie aparte pentru omul spiritual.În aceste condiţii, nu poţi decât să te înalţi la cer.

A venit timpul să ridicăm capul şi să zburăm spre cer. Vocile Universului niciodată nu au tăcut din gură. Fiinţe de lumină ne ajută să ne ridicăm atunci când cădem.


Maestrul spune lucruri interesante astăzi…. Însă mulţi dintre noi avem dubii…Lăsăm mintea să ne influenţeze, crezurile să ne conturbe liniştea interioară.


Un om condiţionat de societate, este un om teleghidat. Are un program implementat încă din copilărie. Nu priveşte în stânga şi nici în dreapta.


Omul condiţionat de societate este în stare să îţi sară în cap, pentru că întotdeauna îşi va apăra credinţele, doctrinele. Nu mai are timp să se bucure de viaţă, pentru că este mereu pus pe harţă, încearcă cu disperare să îşi impună propriul
mod de gândire.

Un om înţelept, care a lăsat în urmă condiţionarea, nu mai are lanţuri. Pur şi simplu zboară spre cele mai înalte zări. Orizontul său este infinit. Liber de orice condiţionare, se încrede în Viaţă. Priveşte totul cu profundă recunoştinţă şi iubire. Nu face separatisme, nu aduce un prejudiciu nimănui. Ştie că viaţa înseamnă Respect şi Încredere.


Pentru ca să fim sănătoşi mental şi fizic, trebuie să conştientizăm faptul că Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat. Dumnezeu este iubire, El se află în trupurile noastre. Pur şi simplu refuzăm să credem acest Adevăr!


Maestrul continuă şi spune: „Nimeni nu este păcătos. Chiar şi atunci când eşti într-o situaţie nefericită, tot eşti divin. Nu poţi să-ţi pierzi divinitatea, nu ai cum să o pierzi. Este fiinţa ta. Este lucrul din care ai fost zămislit”.


Orice am face, adevărul este unul singur…Suntem divini!
Este practic imposibil să ne pierdem divinitatea.

Fiecare dintre noi avem un anumit nivel de evoluţie…..Toate influenţele exterioare au ca scop să ne distragă atenţia de la noi înşine. Atât pentru astăzi...

2 comentarii:

Elena spunea...

Cuvantul insusi pare artificial,"pacat"-contrasteaza puternic cu ceea ce simt eu in adancul inimii mele.Ma simt"particica din Dumnezeu" asa cum mi-ai spus tu candva.Si salut fiecare particica de Dumnezeu din ceilalti!Asa ca,namaste,Cristian! O zi asemeni sufletului tau minunat!

Cristian spunea...

@Elena
Odată ce ne transformăm în interior,nimic nu ne mai poate conturba. Beculeţul s-a aprins şi nu se mai poate stinge.:)Când simţi in interiorul tău că eşti divin, o părticică din Dumnezeu, percepţia asupra vieţii se schimbă total.Ce se întâmplă cu "păcatul"? Dispare pur şi simplu.Păcatul este valabil doar pentru omul condiţionat de societate. Adevărul este că păcatele nu sunt altceva decât gândurile noastre negative, care ne umbresc viaţa. Fiecare este un univers diferit.Suntem ceea ce gândim. Pupici Elena!:)